- Ce este venitul minim de incluziune (VMI)?
Un beneficiu de asistență socială care combină ajutoarele sociale existente:
- Sprijin pentru incluziune
Are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială și înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat (VMG).
- Sprijin pentru familiile cu copii
Se acordă familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani și are ca scop prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație, înlocuind alocația pentru susținerea familiei (ASF).
- Cine poate solicita VMI?
VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de acordare* potrivit legii.
*Solicitanții VMI trebuie să îndeplinească condițiile generale și specifice (pentru ajutorul de incluziune și, respectiv, pentru ajutorul pentru familia cu copii) prevăzute de lege pentru fiecare componentă a VMI.
- Avantajele VMI
- Beneficiile VMI (ajutor de incluziune și/sau ajutor pentru familia cu copii) se acordă sub formă de plată unică lunară.
- Solicitanții de VMI sunt asigurați în sistemul de sănătate.
- Solicitanților de VMI li se asigură locuința împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.
- Dacă sunteți solicitant de VMI aveți acces automat la serviciile sociale disponibile, în funcție de nevoile identificate, în vederea depășirii situațiilor de dificultate.
- Ca solicitant de VMI intrați în categoria consumatorilor vulnerabili și veți primi ajutoare pentru încălzirea locuinței și de alte măsuri destinate consumatorului vulnerabil.
- VMI promovează munca – ca solicitant de VMI sunteți sprijiniți prin stimulente financiare inclusiv în situația în care veți obține venituri prin muncă și veți beneficia de măsuri care să sprijine accesul la locuri de muncă.
- Programul încurajează participarea copiilor din familiile vulnerabile la educație, pentru un viitor mai bun.
- Reglementare
– Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
– H.G. nr.1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Condiții acordare VMI
Pentru a beneficia de venit minim de incluziune trebuie să îndepliniți următoarele condiții generale:
- – Să nu dispuneți de venituri suficiente pentru a vă asigura un nivel de trai minim.
- – Să aveți venituri nete lunare ajustate de până la 346 lei, respectiv până la 504 lei pentru persoana singură în vârstă de cel puțin 65 de ani, pentru acordarea ajutorului de incluziune.
- – Să aveți venituri nete lunare ajustate de până la 880 lei, pentru acordarea ajutorului pentru familia cu copii.
- – Să completați cererea de acordare a venitului minim de incluziune și să furnizați documentele justificative.
- Cererea va fi analizată de către reprezentanții primăriei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de acordare a VMI. Se va realiza verificarea documentelor depuse și va avea loc o ferificafare în teren, la reședința declarată.
- Să vi se aprobe acordarea VMI prin dispoziția primarului.
Cuantumul VMI*
*Exemplificare
- Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei/persoanei singure reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege – 346 lei/lună/membru de familie sau 504 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani și cuantumul venitului net ajustat calculat conform legii.
- Cuantumul maxim, pentru beneficiarii care nu obțin niciun venit, este de 346 lei/lună/ membru de familie, iar, în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, cuantumul maxim este de 504 lei/lună.
- Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii este stabilit în funcție de nivelul venitului net lunar ajustat și numărul de copii din familie:
- Pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 346 lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
» 135 lei, pentru familia cu un copil;
» 270 lei, pentru familia cu 2 copii;
» 405 de lei, pentru familia cu 3 copii;
» 539 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
- Pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 346 lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
» 152 de lei, pentru familia cu un copil;
» 303 de lei, pentru familia cu 2 copii;
» 453 de lei, pentru familia cu 3 copii;
» 604 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
- Pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între 346 lei/lună și 880 lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
» 108 de lei, pentru familia cu un copil;
» 215 de lei, pentru familia cu 2 copii;
» 322 de lei, pentru familia cu 3 copii;
» 428 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
- Pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 346 lei/ lună și 880 lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
» 140 lei, pentru familia cu un copil;
» 271 lei, pentru familia cu 2 copii;
» 409 de lei, pentru familia cu 3 copii;
» 541 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.
Obligațiile familiilor/persoanelor singure care beneficiază de VMI
- Să depuneţi la primărie, din 6 în 6 luni, declaraţia pe propria răspundere, completată conform modelului aprobat prin normele metodologice de aplicare a legii.
- Să comunicaţi primăriei în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi numărul membrilor familiei, în termen de maximum 10 zile de la data la care a intervenit modificarea.
- Solicitanţii de VMI – componenta ajutor de incluziune, atât titularul dreptului, cât și membrii familiei sale apți de muncă și care nu obţin venituri din orice formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activităţi agricole au obligaţia:
- de a urma măsurile active prevăzute de planul individualizat de mediere, stabilit de către AJOFM odată cu înregistrarea acestora ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă;
- de a se prezenta, ori de câte ori sunt solicitate, la sediul AJOFM în a cărei evidenţă sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în vederea încadrării în muncă sau a participării la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesional.
- Solicitanţii de VMI care primesc ajutor de incluziune, au obligația să presteze lunar, la solicitarea primarului, activități sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă. Efectuarea activităților și lucrărilor de interes local se realizează de o singură persoană aptă de muncă din familia beneficiară de ajutor de incluziune.
- Solicitanţii de VMI care primesc ajutor de incluziune în cuantum de până la 50 lei/lună au obligația de a presta trimestrial activități sau lucrări de interes local, în oricare din lunile trimestrului, primarul stabilind orele de muncă pentru trimestrul respectiv.
- Solicitanţii de VMI care primesc ajutor de incluziune, au obligația să efectueze activități cu caracter ocazional, stabilite conform solicitărilor transmise primăriei de către persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă.
- Solicitanţii de VMI care primesc ajutor de incluziune, au obligația să efectueze activități specifice, prevăzute de Legea nr. 111/2022, dacă există solicitări în acest sens.
- Solicitanţii de VMI care primesc ajutor de incluziune și care nu au un nivel de educaţie şcolară sau cunoştinţele necesare au obligația să parcurgă cursurile programului educaţional „A doua şansă” reglementate prin ordin al ministrului educaţiei.
- Solicitanţii de VMI care primesc ajutorul pentru familia cu copii, în situația în care unul sau mai mulți din copiii aflați în întreținere urmează cursurile unei unități de învățământ din străinătate, au obligația de a prezenta la primărie, din 6 în 6 luni, documentul eliberat de unitatea de învăţământ, în condiţiile legislaţiei statului respectiv, din care să rezulte frecventarea de către copii a cursurilor, precum şi numărul absenţelor înregistrate de aceştia, în vederea stabilirii cuantumului ajutorului acordat.
- Titularul de VMI căruia i s-a suspendat dreptul (plata aferentă VMI integral sau a uneia din componentele sale), are obligația ca, în termenul maxim de 3 luni prevăzut de lege, să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor a căror nerespectare a constituit motivul deciziei de suspendare. În caz contrar, se va proceda la încetarea acordării dreptului.
Documente necesare
- Documente doveditoare privind componența familiei (documentele se depun în copie)
- buletinul de identitate, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termenul de valabilitate;
- certificatele de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinerea familiei;
- certificatul de căsătorie;
- hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească prin care se dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti către persoana desemnată, conform prevederilor art. 104 şi art. 105 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii;
- hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;
- actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească;
- hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
- hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
- după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.
- Acte doveditoare privind veniturile nete realizate de familie/persoana singură din:
- Salarii şi alte drepturi salariale;
- Pensii;
- Venituri ce provin din drepturi de asigurări sociale;
- Indemnizaţii și ajutoare cu caracter permanent;
- Obligații legale de întreținere;
- Alte surse de venit obţinute de membrii familiei.
LISTA
bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune
- Bunuri imobile
Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente
- Bunuri mobile
Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice;
Autovehicul cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi;
Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”
NOTĂ:
În situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului.
Persoana sau familia care deţine pe lângă locuinţa de domiciliu o cotă – parte dintr-o altă clădire/spaţiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
- Depozite bancare
Cel puţin unul dintre membrii familiei deţine, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
Cereri/Formulare/Documente necesare
- Cerere – Declarație pe propria răspundere Venit Minim de Incluziune – descarcă aici
- Acord privind colectarea datelor personale – descarcă aici
- Declarație bunuri – descarcă aici
- Declaraţie pe propria răspundere privind modificările intervenite în componenţa familiei, venituri – descarcă aici
- Declarație pentru venitul rezultat din gospodărirea împreună – descarcă aici
- Angajament de plată pentru încasarea drepturilor necuvenite – descarcă aici