PROGRAM DE SPRIJIN PENTRU ZONA MONTANĂ

Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM) are ca obiectiv elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției zonei montane din Romania, zonă marcată de specificitate, fragilă ecologic și defavorizată economico-social din cauze naturale, care necesita o gestiune specifică.

Prin prezenta, dorim să vă informăm asupra faptului că ANZM lansează pentru zona montană trei programe de sprijin prin care se finanțează mai multe tipuri de investiții, după cum urmează:

  •           – Înființare stâne montane;
  •           – Înființare centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;
  •           – Înființare centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor și/sau a plantelor medicinale și aromatice din flora spontană și/sau de cultura în zona montană.
  •  

În înțelesul acestor programe de finanțare, zona montană se definește conform Ordinului comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și a viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 97/1332/2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare și a listei localităților din zona montană, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. 2 la Ordin (948 localități, inclusiv Comuna Măgirești).

Obiectivele programelor de investiții sunt: valorificarea superioara a produselor montane, stimularea creării de investiții cu capital românesc, limitarea declinului sectorului de producție primară, în scopul asigurării consumului intern, menținerea și crearea de noi locuri de muncă, cu accent deosebit pe reducerea depopulării zonelor montane.

Suma alocata programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei, din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează.

Depunerea proiectelor se face accesând site-ul www.azm.gov.ro, iar ghidurile solicitanților se găsesc aici:

https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.

Sesiunea de depunere se va închide în data de 21.11.2022, ora 23:59.