Biserica de lemn
”Sfântul Gheorghe” Șesuri

      Biserica de lemn cu hramul „Sf. Gheorghe” este proprietatea parohiei Şesuri, concesionată de UAT Măgirești pentru efectuarea de lucrări de conservare și restaurare. Aceasta este amplasată la N-E de sat, în apropierea parâului Tazlăul Sărat și se poate observa de pe DN 2G care leagă Bacăul de Moinești, pe partea stângă, fiind accesibilă prin intermediul unui drum asfaltat.

Repere istorice

 

 

        Potrivit Listei Monumentelor Istorice din România, biserica de lemn a fost fondată în anul 1648, an bazat pe tradițieDacă am dori să-i verificăm veridicitatea însă, am avea puține informații certe la dispoziție. Inscripția pictată la interiorul bisericii, care include și anii unor reparații, a fost realizată târziu, în anul 1951. Un reper istoric important ar fi 5 septembrie 1675, de pe o lespede funerară, reprezentând data morții celui care a fost considerat ctitorul bisericii: panul Euthie; și care ar putea reprezenta un terminus ante quem pentru datarea relativă a edificiului.

       O informație transmisă de tradiția orală se referă la strămutarea satului, cu tot cu biserică, de trei ori până la vatra actuală. Fiindcă nu avem informații precise legate de vechile vetre ale satului, firul acestui studiu porneşte de la actualul sat Șesuri și de la împrejurările sale istorice.

       În vremea morții ctitorului, în ultimul sfert al secolului al XVII-lea, Ținutul Trotuș trecea în administrarea Ținutului Bacău, care cunoştea o evoluție economică și demografică înfloritoare. Un fapt esențial care a marcat istoria satului Șesuri și a împrejurimilor sale imediate, este că drumul ce lega centrul Moldovei de Transilvania prin cel mai larg punct de vamă, Ghimeș-Palanca, traversa aceste meleaguri din vechime.

          În anul 1781 a fost publicată o harta militară coordonată de Friedrich Wilhelm von Bauer, în care satul Moschereshti (actuala reședință de comună Măgirești) figurează ca una din cele mai importante localități din zonă. Bauer a fost un bun cunoscător al ținuturilor Moldovei, punând, probabil, Măgireștiul pe hartă în legătură cu exploatările de păcură.

     Prima hartă pe care apare Șesuri, sub numele de Szesurile (Șesurile), este o altă cartare străină, datată 1812, mai puțin riguroasă.

 

         Despre satul cu acest nume aflăm, însă, ceva mai devreme, din recensămintele anilor 1772-1774, potrivit cărora avea 31 de gospodării. În anul 1816, Șesuri era trecut drept sat răzeșesc, în 1831 numărul gospodăriilor crește la 39, iar către finalul secolului al XIX-lea, la 45. Deși comunitatea de la Șesuri nu a fost mare, între 1818 și 1822, s-au putut aduna fondurile pentru cele patru icoane pictate cu pulbere de aur. Satul nu a cunoscut o creştere demografică deosebită pe parcursul secolului al XIX-lea, însă demersurile comunitare și individuale din anii 1860-1887 au îmbogățit considerabil inventarul bisericii și i-au schimbat aspectul.

       Apar in acest secol un pridvor etajat, cu etajul adăpostind clopotele și un „soclu” din piatră continuu în jurul naosului, altarului și pronaosului; de asemenea, se tencuiește și se văruiește Iăcașul în albastru. Toate acestea au fost posibile prin notabile eforturi financiare coordonate de preotul Vaseli/Vasile Catana. Tot din această vreme datează majoritatea crucilor din piatră din jurul bisericii. Răscoalele țărănești, începute la sfârşitul secolului al XIX-lea, care au culminat cu episodul din 1907, urmate de cele două războaie mondiale, dar și criza economică dintre ele, au dăunat comunității și bisericii locului.

         Cunoscută este reparația din anul 1923, făcută cu sprijinul părintelui Vasile Arhip. Deși izvoarele scrise nu ne spun nimic altceva despre acest episod, o cercetare atentă de teren a relevat că reparațiile s-au referit, în linii mari, la revăruirea bisericii și la înlocuirea învelitorii de lemn.

     În 1951 este consemnată o nouă reparație capitală, constând într-o retencuire a pereților exteriori, pictarea interiorului bisericii și schimbarea învelitorii. Lucrările au fost efectuate în timpul părintelui Constantin Popa.

        În 1963, biserica se afla din nou într-o stare ușoară de degradare, care s-a accentuat în timp. În 1993, biserica a trecut din administrarea Parohiei Leontinești-Ardeoani în cea a Parohiei Măgirești-Șesuri, iar mai apoi concesionată de UAT Măgirești  pentru efectuarea de lucrări de conservare și restaurare.

       În 2021 a avut loc reabilitarea acoperișului efectuată de „Asociația pentru monumente” cu resurse puse la dispoziție de UAT Măgirești.

Arhitectură și dotări interioare

 

În forma actuală, edificiul este compus din:

1. corpul inițial al bisericii, o construcție de lemn în stil blockbau, cu planul triconc, abside pentagonale, absida centrală decroșată și un pronaos în trei laturi;

2. un pridvor P+1, de zidărie, adosat laturii de sud, prin intermediul căruia se face intrarea în pronaos. Etajul pridvorului, ridicat cu lemn, a servit drept clopotniță.

       Întregul ansamblu este tencuit la interior și la exterior. Corpului bisericii i se adaugă un „soclu“ din piatră, tencuit, ale căror dimensiuni sunt de aproximativ 80 cm înălțime, cu o Iățime variabilă între 40-60 cm. Fotografiile de epocă din anul 1955 ilustrează prezența unei cămășuiri mai înguste și în jurul pridvorului, care astăzi nu se mai păstrează. Biserica, pridvorul cu clopotnița și „soclul“ au fost văruite IaoIaItă încă din vechime, prezentând trei prime straturi de albastru ultramarin, urme subțiri de portocaliu, roz, galben, și încă două mâini de alb. A fost retencuită ulterior cu un strat subțire de mortar de lut pentru umplerea degradărilor din parament, apoi revopsită cu alb, în 1951.

       Toată pictura pereților interiori este datată la 1951, iar degradările prezente ne-au permis să observăm că nu există straturi anterioare de vopsea sau tencuială, însă la baza unuia dintre registrele florale observăm ceea ce probabil a fost un prim strat de testare a vopselii. Pronaosul este pictat cu pilde din Vechiul Testament, iar pe pereții naosului alternează înșiruiri de sfinți cu registre florale. Pereții altarului sunt dedicați Sfinților lerarhi.

       Deasupra intrării în pronaos stă scris: „Aciastă Sfântă Biserică s’au fundat Ia anul 1648 di robului Dumnezeu lftimi Cămărașu, iarâ râperataia pren staruința preotului Vaseli Catana 1887. A II reperație în anul 1923 sub oblăduirea pr. Vasile Arhip. Iar în anul 1951, paroh fiind pr. Constantin Popa s’au reparat și pictat din donațiile făcute de obștea satului Șesuri. Mărire Tatălui, închinare Fiului și Slavă Sf. Duh acum și pururea și în vecii vecilor amin”. Tot în pronaos se mai păstrează și lespedea funerară a panului Euthie, considerat a fi ctitorul bisericii.

       Micul cimitir din jurul bisericii are în inventarul său o serie de cruci sculptate din piatră și pictate, datate la jumătatea secolului al XIX-lea. Acestea se amestecă cu mormintele noi din cimitirul care continuă să fie folosit de către enoriașii din sat.

Concluzii


Ca urmare a investigării izvoarelor disponibile în acest moment, cele mai importante momente din istoria bisericii ar fi următoarele:

·       Sec. XVII – posibila ridicare a bisericii de lemn;

·       1675 – anul morții ctitorului;

·       1818-1822 – primele icoane datate din catapeteasmă;

·    1860-1887 – reparații și modificări majore asupra bisericii, cu sprijinul preotului V. Catana; cel mai probabil s-a înălțat turnul bisericii și s-a tencuit exteriorul;

·   1923 – mai multe intervenții asupra bisericii au loc la inițiativa preotului Vasile Arhip; din acest an datează rămășițele învelitorii de draniță dreaptă;

·  1951 – anul în care s-a executat pictura interioară și medalionul exterior cu icoana Sfântului Gheorghe; din acest an datează învelitoarea de draniță tip solzi de pește;

·       1993 – trecerea bisericii din administrarea parohiei Leontinești-Ardeoani în cea a parohiei Măgirești-Șesuri.

·       2021 – concesionarea bisericii de către UAT Măgirești pentru efectuarea de lucrări de conservare și restaurare.

 

Această cronologie schițată cu ajutorul surselor scrise ar putea să fie mult mai bogată și mai precisă dacă ar fi descifrate epigrafele în limba slavonă și ar fi implicate investigații dendrocronologice pentru materialul lemnos, cele cu care am putea avea certitudini și asupra vechimii monumentului. La fel de importantă ar fi arheologia monumentului și a locului; întrucât există indicii care sprijină ipoteza strămutărilor, o periegheză a teraselor din jurul satului ar putea scoate la lumină informații noi despre biserică și așezare. Însă, chiar și numai cu datele obținute până în acest moment, se poate observa că biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” din satul Șesuri prezintă împreună cu inventarul său o valoare documentară și artistică care impune măsuri urgente de salvare.